//Mizeria lancezea pe cuptorul ruginit... Toader spargea incet lemne cu o lene muta si in pauzele dese privea in gol cum murgul Zorea alerga liber pe imas. Mai jos, in vale, Sanduca nu mai putea sa isi podideasca plansul. Plangea si plangea si plangea de ore in sir. Nu mai stia de mult mersul orelor si in sufletul ei timpul nu era decat meschinul acela urat ce i-a furat fericirea.
Era tot ce o mai tinea in viata...acum gata. S-a sfarsit. Nici de Toader nu o mai intereseaza. Stie ca e sus, ii auzea loviturile rare si seci. Cum oare poate el sa fie calm. Cum de durerea la el se manifesta asa in mutenie?
Si uite asa gandurile o macinau incet si ii sadeau tresaltari spasmatice ale fiintei ei mici si prichijite. Fumusetea trasaturilor de odata a fost schimbata acum cu schimonoseli de durere. Pe fata nu de mult galbioara si stralucitoare acum se vad urme de araturi ale disperarii. Recolta ar trebui sa fie bogata daca te iei dupa darele plugului amaraciunii...
Pic pic pic pic , se aude din ce in ce mai des. Nu mai simte ploaia, nu mai simte..
Plescaiturile bocancilor lui Toaderas se aud din ce in ce mai aproape.
"Hai mah, Sanduco mah! Nu mai fi asa imbufnata! il suparam pe Dumnezeu! ... Hai ca om face noi altul.."

Chestie scrisa de Andrei Tanase, pe data de Monday, September 04, 2006. Poti spune ceva interesat?!.