"Hei! Ce Doamne iarta-ma faci acolo ?" ma intreba bunica cu o vocea stins-metalizata de radio satesc de acum 30 de ani. (asta pentru a nu face prea mare galagie sau cel putin asa imi imaginez..)
Mi-am ridicat privirea spre ea si am incercat sa leg ceva de genul " incercam sa aprind o lumanare.. "
Nu prea imi iesise pronuntia insa nu prea conta, era doar intrebarea aia pe care o pui inainte sa il scuturi serios pe ala mic.
Ala mic eram eu.
Si tocmai avusesem primul meu esec in a incendia ceva. Mai exact biserica satului intesata de cel putin de jumatatea feminina a zonei plus un popa.
Cele doua degete ale batranei au primit imbratisarea salivei si au stins pe loc lumanarea cazuta si desi imi asteptam pedeapsa fizica, tot ce am primit a fost un" of, maica.." ce m-a durut mai tare decat daca imi zdrelea finetea pielii de pe fata unui baietel de 6 ani cu asprimea unei palme ce manuia la fel de bine sapa cat si andrelele.
I-am simtit mainile sub subratele mele si am fost mutat prin aer pana aproape de iesire , aruncat cu grija de bunica de tara pe un scaun ce imi putea fi pat.
" Stai aici maica si nu mai fa prostii! Ma duc sa impart coliva. "
Am dat din cap aprobator cu ochii insa un pic nedumeriti. De ce prostii? Ce prostii?
Nu puneam decat o lumanare pentru ea ..
"E baiatul lui Adrian." au spus mai soptit niste batrane destul de neplacute la vedere.
Le-am crezut atunci. Acum insa stiu ca Adrian imi era doar bunic si nu tata.. de tata insa cam uitasem. Bine nu ii uitasem existenta, aspectul fizic, faptul ca imi aducea mereu cadouri pe care nici un alt copil cunoscut de mine nu le avea. Il uitasem insa
ca pe un tata, acum fiind pentru mine un nenea numit " tatal tau " pe care il simteam mai degraba ca pe un unchi darnic. Oare el simtea asta?
Locul tatalui fusese acaparat de singurul barbat din casa in care locuiam atunci, bunicul meu.
......
o sa continui asta intr-o zi, o alta zi..

Labels: proza

Chestie scrisa de Andrei Tanase, pe data de Wednesday, December 27, 2006. Poti spune ceva interesat?!.