<body><script type="text/javascript"> function setAttributeOnload(object, attribute, val) { if(window.addEventListener) { window.addEventListener('load', function(){ object[attribute] = val; }, false); } else { window.attachEvent('onload', function(){ object[attribute] = val; }); } } </script> <div id="navbar-iframe-container"></div> <script type="text/javascript" src="https://apis.google.com/js/platform.js"></script> <script type="text/javascript"> gapi.load("gapi.iframes:gapi.iframes.style.bubble", function() { if (gapi.iframes && gapi.iframes.getContext) { gapi.iframes.getContext().openChild({ url: 'https://www.blogger.com/navbar.g?targetBlogID\x3d28241445\x26blogName\x3dThe+storehouse+of+an+invalid+brain\x26publishMode\x3dPUBLISH_MODE_BLOGSPOT\x26navbarType\x3dSILVER\x26layoutType\x3dCLASSIC\x26searchRoot\x3dhttps://220282.blogspot.com/search\x26blogLocale\x3den_US\x26v\x3d2\x26homepageUrl\x3dhttp://220282.blogspot.com/\x26vt\x3d-3591841298152089311', where: document.getElementById("navbar-iframe-container"), id: "navbar-iframe" }); } }); </script>

patrate sinergice

Tuesday, November 21, 2006 by Andrei Tanase

06:32 AM
Lumina nu mai e obositoare. M-am obisnuit. Au trecut vreo 40 de minute, 5-6 melodii, 3 snitzele, 2 felii de paine de secara, un ceai rece cu lamaie mucegaita si 3 lingurite de zahar.
Ma asez cu grija pe scaunul de la biorou de parca mai este cineva deja asezat. Imi pregatesc spatarul ca un pianist de succes in deschiderea celei mai importante reprezentatii.
Intnd mainile, apuc tusul de 0.4 si fac oschema.
Asta este el, aici este ea, povestea lor e cam asa, intrepatrundem mici personaje ce distrag atentia de la lipsa ta de concentrare, tensiune psihologica, unul cedeaza nervos, altul rade cu gura la urechi, tu citesti ...
Hmmm, nu imi palce!
Strang intre degete foaia si o arunc departe.
Deschizatura dintre pat si zid o primeste cu bratele intinse.
Gata am facut-o si pe asta.
Ce urmeaza acum ?

o fila de jurnal mental

Saturday, November 11, 2006 by Andrei Tanase

“Cioc-cioc” se aude vocea tatei de undeva chiar din spatele meu.

Ma intorc cu greu sa vad ce vrea. Nu imi pot misca gatul. Ah.. chiar doare.

------ inceputul unei secunda ------

Noaptea trecuta a fost una de groaza. Uf, iar mi-am adus aminte. Speram ca somn sa reuseasca sa astearna uitarea definitiva peste..

Il iubeam, il iubeam mult..adik cel putin asa cred.. nu pre stiu ce e iubirea, am doar 16 ani... dar sigur cel putin tineam foarte mult la el..

Dan...de ce asa? Dece s-a purtat asa ? de ce a facut asta? Ah simt cum as vrea sa il sufoc si sa ii privesc ochii speriati cum musca plini de infometare din bucata mare de moarte...

Dar eu nu sunt asa .. eu sunt mica si slabutza si timida si pasnica... eu asa ma vad. Si pe deasupra eu sunt sincera .. nu sunt o prefacuta..asa cum ma destainui aici.

Nu o sa pot cred sa vorbesc despre asta.. as vrea sa scriu mental tot ce s-a intamplat sa desciu cipele mele de soc.. ochii mei nu au crezut vreodata ca vor vedea asa ceva.. inima mea nu a batut niciodata atat de tare incat sa para ca s-a oprit ... glasul meu niciodata nu a ragusit de la amutenia constientizarii clipelor.. timpul niciodata nu s-a miscat asa incet.. nici ma car atunci cand ne plimbam si eram fericit..si paream ca ne iubim profund..asa cum poti sa o faci la o varsta asa de .. nici nu stiu cum sa ii zic..cuvintele nu sunt pentru mine jucarii sa le pot invarti asa cum mi-as dori ..hai sa zicem frageda .. nu, nu frageda, suna prea lacriogen..nu asta vreau de la mine.. da stiu ca acum nu alerg printre alte ganduri doar pentru a ma feri de clipele ce roiesc si dor..

Am crezut ca o sa astern mental totul.. ca o spovedanie facuta mie..ca si cum nu as fi stiut deja ce s-a petrcut..

Se pare ca nici macar nu pot sa o fac.. nici macar cu mine...

Sunt o lasa! ... sunt o lasa care se victimizeaza.. nu sunt singura care a trecut prin asa ceva..

Ce lasa sunt....

Ba nu! Nu vreau sa fiu lasa!! nuuuuu !

Asez usor pe pat creionul..

----- sfarsitul aceleiasi secunde ----

capul mi se intoarce parca smucit de o forta externa ..

“ Tati, ieri Dan m-a violat!”

apartenta la amprenta trecutului

Sunday, November 05, 2006 by Andrei Tanase

Nu uiti nimic... niciodata nu uiti.
Ai senzatia de multe ori ca o faci, insa doar ratacesti amintirile printre alte amintiri.
Motive? Diferite.
Durerea provoaa sete de uitare. Fericirea umbreste alte fericiri mai marunte. Tristetea le aduce inapoi la iveala. Singuratatea iti imparte gandurile. Apoi apartenenta. Gandurile se aduna.
Avem nevoie de apartenenta. In fond totul se rezuma la apartenenta.
Parinti.Prieteni.Iubiti.Amanti.Copii.Slujbe.Trofee urbane de diferite feluri si folosinte sau nefolosinte.Bani.Concedii.Case.Stima.Respect.Rang.Virtute.Dans.Carti.Melodii.Animale de casa.Fast-food.Tigari.Tristete sau fericire...
Da! Tristete sau fericire, pentru ca de fapt este tristetea ta sau fericirea ta! Nimeni niciodata oricat va incerca nu va trai la aceeasi intensitate cu tine. Sunt ale tale si vrei nu vrei esti egoist.
Viata. Da si viata e tot a ta..deciziile la fel, sufletul, reactiile..
Respectam patternuri si ne place sa ne aranjam pe rafturi prestabilite.
Frumusetea ... frumusetea adevarata apare atunci cand reusim sa amprentam categoria din care faceai parte. Esti fericit si te simti unic. Sau trist si te simti unic.
Nu esti dar macar ai facut ceva..
Speri.Esti om.Ai acum sigur o slabiciune. Slabiciunea care propulseaza visele direct in realitatea viitorului devenit prezent. Trecutul traieste odata cu tine si prin tine. totul e un mare trecut. Chiar si viitorul indepartat...

juvenil

Friday, November 03, 2006 by Andrei Tanase

Inchid umbrela si intru in holul ce da spre intrarea in bloc cautand in graba cheile.
Rahat este ora 4 dimineata si iar nu am cheile. Bunica-mea la ora asta doarme-moarta.
Ce ma enerveaza cand sunt prosta si uituca.
Sa sun sa nu sun ?! Rahat imi aprind o tigara si vad. Infectiile alea de Kent 8 unde dracu' sunt ?
Gata am dat si de ele. Scot o tigara. Alta cade pe jos. "Mortii-ma-ti" suier printre dinti.
Nu mai am bani de tigari si in pachet mai zac doar trei, asa ca ma aplec, o scutur si o bag la loc.
Imi aprind tigara cu chibritul luat din bar si ma asez in fund langa usa.
Sa sun la interfon..sa nu sun? Ah, ce nervi am! Cum pot mah sa fiu asa de varza? Si doamne ce m-a enervat rahatul ala.
" Papuse dansezi ?" auzi la coclit! Doamne astia au luat-o razna! Nu mai stiu nici de buna nici de cum te cheama..de nimic.. direct sex!
Iti vine sa il iei de guler si sa ii zici " Hai mah! Vrei sa te urci pe mine ? Zii mah, asta vrei ?"
Da o sa raspunda afirmativ razand si grohaind ceva imbibat in miros de bere proasta..
Nu sunt eu o domnita, dar macar cea mai prosta terminata nu sunt.. nu merge asa doar cu un pahar de vodca proasta.. am si eu standardele mele!
M-a luat frigul.. Ce dracu fac acum? Ca in stilul asta intepenesc dracu la intrare ma gaseste dimineata langa usa usa, inghetata bocna, vre-un vecin penal care cu ochii carpiti se duce la serviciul lui basit.
Gatu' ma-tii de baba nenorocita! Ah ce ma enrveaza.. Nu putea mah sa stea si ea treaza ca alte babe insomniace.. ca aia de scara 3.. aia de cepoate?! Ahh, iar ma crizez!
Auzi ia ca m-am enervat. Oricum ne certam la un moment dat din nou
sunetde interfon : tarrrrrrrrrrr...tarrrrrrr
Asa se mai misca si greu hoasca...
Hai odata fa!!!
"-Da? Cine e la ora asta?"
" Eu sunt! Cine dracu sa fie! Am fost sa ma ard cu barbati!! Deschide odata!!"

Partea a II-a / Brand New Friend

Thursday, November 02, 2006 by Andrei Tanase

Partea a doua a nuvelei lui BNF.

-------------------

Din perspectiva lui nu putea sa vadă nici mobilierul, nici parchetul din ceva ce nu era lemn. Nu vedea nici fereastra. Găsise in sfârşit unghiul perfect in care nu avea in fata ochilor decât albul umbrit de inserare al pereţilor.

Privea spre îmbinarea intre tavan si doi pereţi. O bordura de rigips ce pornea din tavan ascundea doua din cele patru neoane din camera. O alta bordura – ce mai ramasese din peretele ce cândva separa balconul de camera de zi – paralela cu linia unde se întâlneau pereţii, completa ansamblul de forme din fata ochilor lui. Ar fi trebuit sa fie un Y larg, dar era prea complicat sa reducă atâtea colturi la trei linii. Nimeni, in fond, nu voise sa se vadă o litera acolo. Doar el, in căutarea unui peisaj cat se poate mai simplu, dorea sa-l vadă.

Apartamentul era confort 1 „cu imbunatatiri”. Baie orbitor de alba, ferestre cu termopan si vedere spre parc. Mulţi bani aruncaţi pe fereastra, cu termopan sau fara. Bucătăria era neatinsa de 3 luni de zile. La fel si patul – prefera canapeaua albastra din hol, era oricum in calea lui spre uşa.

Afara abia se oprise ploaia si pavajul pietruit lucea stins. Aburul ce se ridica de peste tot, aproape invizibil, împreuna cu lipsa trecătorilor, construiau o imagine ademenitoare. Cu gândul la roua din parc, apuca sacoul si portofelul si se îndrepta spre uşa de la intrare.

Nimeni pe strada. Trei întâlniri mâine. Prima la ora 11. Cea mai importanta pe saptamana care se încheia. Si-ar fi luat costumul gri metalizat, era perfect pentru întâlniri importante. Ii dădea un aer de „ca scos din cutie”. Cu contractul semnat ar reuşi sa atinge target-ul pe o luna întreaga. Celelalte întâlniri nu însemnau mare lucru oricum. Cu gândurile pentru mâine in minte se îndrepta automat spre centrul vechi al oraşului. Maşini luxoase de ora târzie mergeau încet pe strada.

N-avea chef de pantaloni de in si blonde asortate. Prefera o înghesuiala de necunoscuţi. Muzica ii era indiferenta. Un loc la bar, atat. Fara priviri de salut, fara long drinks.

Un club cu iz adolescentin isi strecura başii in noapte la câteva clădiri departe de el. Numele ii suna cunoscut, dar oricum nu avea nici o importanta. Isi scoase telefonul din buzunar si îl închise. Nici un apel pierdut, nici un mesaj. Ar fi putut sa-l sune pe fostul coleg de camera, dar nu suporta gândul la o noua tirada despre ultimul lui proces sau despre marii lui clienţi sau despre dosarele presante si atat de interesante care-l aşteptau la birou a doua zi. Ii provoca fiori fata lui exaltata de detalii juridice. Nu îl putea întrerupe, nu pentru ca nu avea nimic de spus ci pentru ca nu dorea sa oprească valul de pasiune îndreptat intamplator spre el. Îl durea de fiecare data diferenţa dintre problemele lor. El nu-si întâmpina ziua de mâine cu un rânjet nerăbdător, nici nu avea dorinţa de a-si face un nume. Nu avea nevoie de un nume intre producătorii de conserve si placi ceramice.

Cobora scara îngusta spre nucleul sonor de sub pamant când realiza ca-l fixează o privire din capul scărilor.

----

Nu s-ar fi pretat in mod obişnuit la gesturi de natura asta. Dar nu mai putea suporta. Nu putea sa scape de sub umbra întrebării. Oare era cu cineva acum? Cui ii vorbea in şoapta? Stătea pe scaunul ei in bucătărie si isi plimba piciorul gol, in gestul ei specific, pe coapsele cuiva? De ce nu-i răspundea la telefon? Ar fi putut sa treacă pe la ea. Pur si simplu. Ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu. Nu putea sa facă asta. Dar ar fi putut sa-i facă o vizita. Cum se vizitează prietenii vechi. Numai ca nu erau prieteni.

Poate daca nu ar fi ţipat la telefon.

Poate daca nu ar fi făcut asta, ar fi avut şansa sa tina legătura acum. Dar era atat de greu sa n-o mai aibă. Atat de greu incit părea un gest … de răzbunare din partea ei pentru ceva ce i-ar fi provocat o dezamăgire. Si el n-o dezamăgise cu nimic. Si nu merita asta.

„Mergem azi ?!” auzi brusc in spatele lui si realiza faptul ca se rezema cu palmele de vitrina rece a magazinului de mult mai multa vreme decât ar fi avut nevoie pentru a studia ofertele de excursii in Grecia.

„Da, da. Nici nu ştiu când o sa pot sa-mi iau liber, si mă uitam la toate perioadele…”

Se întoarse brusc spre ea, ca si cum l-ar fi deranjat graba cu care îl luase de lângă vitrină.

„Astăzi agat! Nu cred ca as găsi o zi mai potrivita. Nici n-o sa fie multa lume...” spuse si zâmbi strâmb. Ea îl privi sceptic. Ca si cum ar bănui ca nu era in regula, dar nu spuse nimic. „Bine mai. Agata tot clubul din punctul meu de vedere – dar mişca-te mai repede ca nu vreau sa-l las sa aştepte pe asta.” Si începu un trap rapid pe trotuar. Ca si cum ar fi avut ceva de împărţit cu asfaltul de sub picioarele ei.

Mergea in urma ei. Ea … ea – vinovata fara vina. Nu ar fi putut sa oprească relaţia intre ei. Avea nevoie de el. Aşa cum el avea nevoie de ea. Si s-au ţinut unul de celălat atat de mult… nu ar fi putut sa nu-i spună si Anei de legătura dintre ei. Însemna prea mult pentru el. Si nu vedea un motiv de gelozie in asta.

Poate ar fi bine sa-i explice din nou. Sa-i scrie ca el si Andreea erau doar prieteni. Ca nu… iar incultul asta. Ce putea sa vadă la el … nu era absolut nimic deosebit. Nu avea nici o sclipire. Nu avea nimic special. Cu toate ca o cunoştea pe ea mai bine decât pe el însuşi – nu ii înţelesese niciodată preferinţele. Poate ca nici nu trebuia. Poate ca era de ajuns ca era ea fericita. Insa asta nu însemna ca el ar fi fost dator cu vreo urma de respect fata de el… si – da… nu înţelegea glumele cu subînţeles pe care i le tot arunca de când se cunoscuseră.

Isi comanda o bere si se aşeza la bar. Isi scoase telefonul din buzunar, intra in meniul pentru mesaje si se uita absent la ecranul gol. Nu trebuia sa-i scrie nimic.

Sa stea cu oricine vrea. Sa se frece de cine vrea ea. Nu mai conta. Nu-i mai dăduse nici un semn de o saptamana. Nici nu-si imagina ca s-ar gândi la el, sau ca tot ce se petrecuse intre ei doi ar fi însemnat ceva pentru ea. In nici un caz nu priviseră lucrurile cu aceiaşi ochi. Si poate ca de fapt lucrurile pe care i le spusese el nu contaseră pentru ea. Poate ca văzuse doar ce vroise cu încăpăţânare sa vadă si atat.

Si de ce si-a luat bere? Comandă o suta de Jack Daniel’s si o sticla de apa plata. Barmanul zâmbi si ridica măsura deasupra barului. In acelaşi timp Andreea îl săruta pe D-nul inginer si in tot localul începu o melodie familiara. Se muta 2 scaune departe de cei doi si duse paharul la gura zăbovind puţin înainte de a bea pentru a inspira sfârşitul serii.